Zoltan Veres

„Capcanele autosabotării”

 

Cartea care te ajută să depăsești blocajele interioare care te sabotează

COMANDĂ cartea ACUM!

CUM FACI DIN SUBCONȘTIENTUL TĂU

CEL MAI PUTERNIC ALIAT

De-a lungul ultimilor 15 ani am avut ocazia să lucrez personal cu mii de oameni, să aplic o gamă foarte largă de metode, tehnici, atât în viața mea cât și în a celor cu care am lucrat.

Am testat teorii din psihologie, dezvoltare personală și esoterism, reușind să le combin și să le verific în ce măsură funcționează și în ce situații.

Inteligența emoțională este știința care a creat echilibrul și mi-a adus metodologia prin care am reușit să pun cap la cap toate aceste informații și metode adunate și testate în anii care au trecut.

Esența acestei cunoașteri se află în cartea pe care urmează să o citești. Este sistemul de gândire și de lucru cu tine, structurată și detaliată în jurul unei cunoașteri care elimină orice intermediar și te duce direct la „rădăcina” teoriilor.

Dacă vrei să înțelegi ce înseamnă cu adevărat să lucrezi cu tine, aici găsești soluția. 

Aici, într-o carte de peste 300 de pagini, scrisă cuvânt cu cuvânt de mine, ca o sinteză a înțelegerii și lucrului cu tine, ca să ieși din roata de hamster a autosabotării și să începi să obții rezultate durabile la modul cel mai eficient.

„Abordarea lui Zoltan este deopotrivă una părintească, pentru că ne îndeamnă să vedem unde putem greși atunci când nu suntem atenți cu reflexele pe care subconștientul nostru le are în luarea deciziilor cât și una factuală, bazată pe experiențe reale, ce demonstrează suportul științific al acestui veritabil manual ”anti-sabotare”.

Personal m-a fascinat tonusul pozitiv și calmul înțelept cu care Zoltan explică și transpune în realitatea cotidiană concepte legate de viața noastră emoțională și modul în care o putem depana spre a ne crea o viață mai frumoasă.”

Eusebiu Burcaș

Expert financiar

„Cartea lui Zoltan este un manifest al trezirii la realitate.

Îți pune pe tavă procesul inconștient prin care te auto-sabotezi și îți dă soluția să oprești asta, în mod conștient. Pentru că, în spatele oricărui tip de auto-sabotare, ai o strategie foarte eficientă să menții același traseu, la nesfârșit.

Oricât de mult știi că meriți și oricât efort conștient ai depune, parcă rezultatul dorit se tot îndepărtează, alunecos și mereu la "încă un pas".

Sună cunoscut, așa-i ?

Cartea asta îți strică strategia auto-sabotajului și îți oferă strategii alternative. Eficiente și dovedite pentru a integra "adevărata dezvoltare personală".

Dacă ai curaj.”

Horia Radu

Expert în comunicare, NLP și Psihologie Practică

CE VEI ÎNVĂȚA DIN ACEASTĂ CARTE:

Partea I - Viața ta ca un iceberg

Metafora pe care o folosesc în carte te va ajuta să clarifici modul în care creezi orice rezultat pe care ți-l dorești, dar și procesul prin care se creează toate rezultatele pe care nu ți le dorești.

Vei înțelege modul în care filmele tale subconștiente generează emoțiile și gândurile și cum acestea contribuie la comportamentele, obiceiurile și acțiunile tale.

Vei vedea de ce este important să faci distincții între acțiuni, activități, obiceiuri, obișnuințe, comportamente și cum fiecare dintre acestea are modul specific de a te sabota pe drumul tău.

Vei învăța despre modul în care subconștientul comunică prin gândurile și emoțiile tale și cum să traduci aceste informații, înțelegându-te astfel mult mai eficient cu propriul subconștient.

În capitolul despre miturile dezvoltării personale ai o traducere foarte clară și o definire matematică a multor concepte din dezvoltare personală despre care știi multe, dar nu le poți folosi eficient: convingeri, valori, traume, zona de confort sau gândirea rațională.

Partea II - Cum se modelează icebergul

Vei vedea de ce spun că poți interveni în doar două procese din întreaga ta viață: procesul de gândire și comportamentele tale și de ce restul vieții tale sunt doar consecințe ale acestora două.

Vei știi și cum să faci această intervenție, mai exact cum reprogramezi filmele subconștiente ca să schimbi modul în care răspunzi la orice situație.

Vei învăța despre modul în care comportamentele tale instinctive construiesc relațiile pe care nu ți le dorești (sau generează suferință) și vei ști și cum să intervii.

Vei înțelege cum poți interveni în procesul instinctiv care te conduce în multe situații, ca felul tău de a fi să se alinieze cu ceea ce îți dorești în mod conștient.

Vei studia cadranul emoțiilor și modul în care navigarea acestui cadran te ajută să elimini autosabotarea.

Vei vedea miturile mindest-ului demontate și explicat conceptul într-un mod practic.

Partea III - Aplicații practice

Vei înțelege cum se ajunge la fenomenul de burnout și vei avea sfaturi și soluții practice să eviți asta, respectiv să-ți gestionezi resursele emoționale astfel încât să te ajute în performanța ta.

Vei avea la îndemână o metodă numită „Cadranul autosabotării” pe care să o folosești ori de cate ori ești blocat în ceva ce nu reușești să schimbi în viața ta. 

Vei studia cele patru tipuri de schimbări care sunt consecința oricărui obiectiv al tău, pentru că vei înțelege cum acestea te pot bloca încă de la începutul procesului.

De aici poți include soluțiile prezentate în toate schimbările pe care vrei să le faci, să elimini sau chiar să previi momentele de blocaj și de autosabotare.

93 lei 

(plus transport - vei fi direcționat către site-ul editurii)
  • Cartea „CAPCANELE AUTOSABOTĂRII” în format fizic

  • varianta audio a cărții (care nu se vinde separat)

Vreau și eu un exemplar!

„Aceasta carte reprezintă un “Manual Fabulos de Transformare”, fiindcă te scoate din zona lui “știu” și te împinge într-un mod prietenos in zona lui “fac”.

Iar acțiunea reprezintă întotdeauna calea spre adevarata transformare. Doar prin acțiune și experiență trăită vei ajunge la cunoaștere și implicit la transformare. Teoria nu te ajută cu nimic, dacă nu este urmată de un plan concret de acțiune și de mult efort, ba chiar îți aduce multă frustare, fiindcă “știi”, dar “nu faci”.

Iar modul inedit in care Zoltan te poartă in călătoria către cea mai bună versiune a ta este exact “Planul de Acțiune” de care ai nevoie sa înflorești de la o zi la alta.

Capacitatea lui Zoltan de a face simple lucrurile complicate este fabuloasă, iar această carte îți va netezi drumul către succesul pe care îl meriți si îl poți obține.

De la un capitol la altul te va inspira să te scuturi de neputințe si de limitări și să pășești încrezător către noi arealuri ale vieții tale, mult mai înălțătoare.

Sunt mândru că un român a scris o astfel de capodoperă cum este cartea de față si o recomand cu toată încrederea. Zoltan este un adevărat maestru al inteligenței emoționale si te va ajuta să transformi în fiecare zi “Imposibilul” în “Posibil”, fiindcă toată puterea este la tine.

Trebuie doar să înveți să o accesezi și să o pui la treabă pentru a putea trăi viața visurilor tale.”

Narcis Cernea

Expert in transformare 3D Health

„Sunt nenumărate momente în viață când toate se așează exact așa cum îți dorești, dar sunt și momente când primești teste care să te pună în poziția în care alegi să ai încredere în tine sau te autosabotezi, creând un nou personaj lipsit de încredere și descurajat.

Autosabotarea este o componentă a minții și tot ce trebuie să faci este să te întorci la visul tău, la acele atitudini și comportamente care să te pună pe traseul pentru reușită.

Zoltan a reusit să pună în această carte o colecție impresionantă de informații culese din experiența lui personală și profesională  care sigur te vor ajuta în drumul tău spre visul tău! Cartea a fost scrisă din suflet pentru fiecare suflet care vrea sa stea în lumină, bucurie si împlinire.

Felicitări Zoltan pentru această minunată lucrare!”

George Nedelcu

Business and Life Coach

ZOLTAN VERES

Expert în dezvoltarea inteligenței emoționale, certificat în sistemul SixSeconds și prezent pe piața de dezvoltare personală din România din anul 2015.


A ajuns lider de piață prin peste 1000 de evenimente online și în sală, cursuri, traininguri, workshop-uri și prezentări dedicate promovării și dezvoltării inteligenței emoționale.


A creat singura platformă din România care te ajută să devii propriul terapeut și coach prin dezvoltarea inteligenței emoționale, metodologia din program fiind practicată de peste 2500 de cursanți.


Îi învață pe oameni să înțeleagă mai bine „matematica” emoțiilor și modul în care inteligența emoțională îi ajută să fie mai performanți, să construiască relații mai bune, să se înțeleagă și să se transforme mult mai ușor și mai eficient.

Când mă gândesc la Inteligența Emoțională, mă gândesc la Zoltán Veres! 

 Ca educator, trainer și cititor înrăit de dezvoltare personală, am citit multe cărți, dar această carte iese în evidență prin abordarea inovatoare a analogiei „viața ta ca un iceberg".

Cartea lui Zoltan ne ajută să înțelegem că ceea ce vedem la suprafață nu este întotdeauna totul și că nevoile, gândurile și emoțiile noastre profunde ne pot sabota propriile acțiuni și obiective. 

Una dintre caracteristicile unice ale acestei cărți este faptul că Zoltan ne arată cum să folosim intervenția conștientă pentru a ne confrunta cu automatismele noastre negative și cum să construim obiceiuri pozitive care să ne faciliteze atingerea obiectivelor. 

 Cartea abundă în exemple și sfaturi practice pentru a ne ajuta să navigăm prin nivelurile subconștiente ale propriului „iceberg".

 „Capcanele autosabotării" este o carte valoroasă și bine scrisă, ce aduce o nouă perspectivă în lumea dezvoltării personale și ne susține în depășirea obstacolelor de zi cu zi.

Călin Iepure

CEO BIZZ.CUB România

Fără excepție, cu toții am făcut lucruri prin care ne-am subminat cele mai bune intenții și aspirații.

S-a întâmplat, uneori, pe drumul către obiectivele noastre, să avem obstacole mai mari în interiorul nostru decât în exteriorul nostru.

Și atunci avem nevoie de răspunsul la două întrebări esențiale: De ce ne autosabotăm? Cum ne putem opri din acest comportament toxic?

Iar Zoltan vine cu răspunsuri documentate și strategii clare pentru a-ți da cea mai bună șansă să devii cel mai bun prieten al tău și să trăiești viața bună pe care o meriți.

Dacă citești o singură carte despre Auto-sabotare… pe aceasta trebuie să o citești!

Dan Luca

Expert în Productivitate și Fondatorul Comunității 5AM în România

Vreau cartea!

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Legal

REFLEQT EDUCATION SRL
Cod Unic de Înregistrare: 43691694
Nr. Înmatriculare: J12/609/2021
EUID: ROONRC.J12/609/2021 

Contact

e-mail: [email protected]

telefon: 0747335378

Termeni și condiții